15 august 2012

Foc in loc de sabie



                Cu pasi siguri se apropie de acel loc ascuns in salbaticia demonilor, loc in care odinioara incepuse nasterea noului eu al razboinicului invatat in tainele magiei si ale focului. Fugit si izgonit de traditi neprielnice. Amintiri cel infricoseaza si pe acest razboinic trecut si rapunand tot ce-i statuse in cale.
                Cu ani in urma pasea spre acest loc in cautarea unui loc in care sa fie in siguranta, nemaifiind in stare sa reziste printre bestiile pe care neam din neamul sau lupta pentru siguranta satului. Fusese izgonit de familia sa pentru a proteja reputatia stricta a neamului. Neacceptand un fierar al armelor magice in loc de un razboinic cu sabia intr-o mana si scutul in cealalta.
                In acest loc i s-a spus ca magia este calea lui, nemeritand sa moara, desi familia acestuia s-a simtit indreptatita sa detina onoarea unui fiu rapus pentru binele comun. Tot din acest loc a plecat candva capabil sa reziste cu demnitate in salbaticie. A fugit din calea lor, atunci cand moartea ii atingea umeri, a luptat cand a fost cazul, fie si pana la moarte. A invins sau cunoscut magi de la care a invatat tot ce astazi stie. Acum, dupa ce-a fost prin toate meleagurile, revina ca si trimis al regelui, pentru a reduce salbaticia dincolo de zidurile satului.
                Intra in aceea coliba saracacioasa. Pare parasita de mult timp, insa lucrurile sunt la locul obisnuit ca si odinioara. Pe un raft, i-a ultima sticla de vin si se aseaza pe scaunul odata al sau, unde bea cuprins de amintirile petrecute aici. Iar dorul creste fata de acea vrajitoare batrana, desi mai puternica decat orice lucru magic din imprejurimi.
                ―Atunci am venit aici ca un las izgonit, astazi ma intorc ca cel mai cunoscut si temut gardiat si mestesugar al regelui. Aici m-am nascut cu adevarat.
                Se ridica apasat de amintiri si regrete, din acel scaun subrezit. Prafuit de trecerea timpului lipsit de mana omului. N-ar fi vrut sa se intoarca niciodata in aceste meleaguri. El cel de atunci, nu-l suporta. Puterea de acum este similara slabiciuni de atunci. Insa datoria il obliga. Astfel iese din coliba cu inima sugrumata de batai neuniforme, de o teama de trecut.
                Cu fiecare pas, privelistea luptelor se destanuie prin cadrave, arme si mirosul dulce de sange. Poteca, nu mai este vizibila. Plante, arbori si ogare inlocuite de un pamant negru tocit. Insa nu este impresionat, stie ca venirea lui va aduce si mai multa distrugere in cautarea unui razboi de supermatie mai tocit, intre oameni si bestii. Astfel de lume este fagasul sau,
                Satul se apropie, cu el si zgomotele luptelor din zare. Urlete de imbarbatare si de moarte cantand  o simfonie vie a morti, acopaniat de sunetele reci ale metalului lovit. Lupta se apropie.. Este din nou timpul sa uite ca este om si sa devina un spirit scaldat in trainele focului.
                Pentru un moment ezita, privelistea zidului satalui care sta sa cada ii taie rasuflarea. O parte din el, demult ascunsa, striga „foc”, astfel mainile se ridica la stanga si la dreapta trezind un foc magic insetat de distrugere. Foc care este precum un bici in mana sa, ce-i urmeaza dorintele fara ezitare. Foc ce arde creaturile, murind pana a ajunge la el. Foc ce-l protejeaza de inamici imaturi.
                Rand pe rand, sateni pierduti intre flacari, multumesc cerului pentru venirea razboinicului ce poarta insemnul regelui. Privind cu recunostinta si teama vrajitorul care este de partea lor. SI cu atat mai mult neintelegand cu un om de astfel de puetere demonica este de partea lor.
Vrajitorul, fara sa-si schimbe mersul calm, taie in doua campul de lupta, lasand in urma doar foc si sateni ingenuchiati, intrand astfel in sat. Oprindu-se doar la piatra care inca incearca sa potrejee zidurile...
                Fara nici o miscare, face ca piatra sa izbuneasca in flacari, la fel si zidurile. Unde de foc rasar din ziduri, omorand toate creaturile. Astfel, pentru un moment, vrajitorul simti o oarecare epuizare. Dar nu are de sa-si faca griji. Treaba s-a incheiat, si chiar repede. Aceste meleaguri nu sunt periculoase, pe langa cele pe care le are sub aripa.
                Flacarile isi pierd forta magica, astfel sateni incep sa se intoarca in sat, in aceea piata, sa admire acest salvator. Printre acestia, vrajitorul isi recunoaste tatal si razboinicul familiei. Insa acesta nu vede decat inferioritate, luptatori slabi, demn d emila. Obligat de datorie isi da coiful jos, astfel fata devine in totalitate vizibila.
                ―Nu se poate, TU ai murit, se aude o voce epuizata si terifiata din mijlocul multimii.
                ―Intradevar, am murit ca si fiu al sabiei. Am renascut ca si vrajitor al focului. Aici nu mi s-a permis sa slujesc magia, n-ai vrut sa fiu un mestesugar al armelor. Astazi sunt atat razboinic cat si mestesugar al regelui.
                ―Fiule...
                ―Fiecare trebuie sa ne urmarim propia cale

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu