21 ianuarie 2012

Inocenta mea, unde esti?

     Imi amintesc cu atata dor de inceput. Eram plin de energie si de adoratie fata de cei care realizasera intocmai ceea ce-mi doream eu. Am facut tot ce am putut sa merg pe calea lor. Si am mers, initial cu superficialitate, insa eram fericit. Aveam motivul ala pentru care te trezesti dimineata.
     Astazi? Astaz sunt ingrozit si epuizat de o lupta inepuizabila. Am pierdut sau refuz sa folosesc daruri precum speranta, incredera. Sunt rapus de propiile vise. Incerc de ceva timp sa gasesc problema, dar cu cat ma apropii mai mult, cu atat sunt mai speriat si cu atat mai mult... devine dureros.
     Lumea mea nu este realitatea, este undeva pierduta printre nori, unde sunt fericit indiferent daca sunt un invingator sau un pierzator. Am mereu puterea de a lupta, pentru ca tot eu aleg si cum se termina povestea.... Aici jos, nu stiu nimic, astfel prefer sa fug, sa evit, sa uit, sa gasesc preteste.
     oare ma intreb, unde imi este inocenta? Unde este aceea nestiinta atat de placuta, unde nu pot intelege complexitatea realizarilor. Stiu bine, ca o vreau inapoi, macar pentru o clipa, cat sa pot gusta din aceea liniste.
     Am ajuns la jumatatea drumului, iar asta ma inebneste. Nu ma simt in stare. Simt ca nu am suficient timp. Adevarul despre mine? Sunt un las. Daca sunt un geniu, sunt unul pierdut. Daca sunt un razboinic, sunt unul care nu mai crede in cauza lui. Daca as fi  un fruct, sunt unul care s-a stricat, dinainte sa se desprinda de creanga.
     Oare ce sunt fara inocenta mea?