Iela, o iubire ideala ( partea II )

            Nici cea de-a doua chemate nu rezona in mintea tulbure ce-si pierdu stabilitatea logica. Imagini alterate de frica luau fiinta, numarand posibilitati mai imposibile decat imposibilul ce se petrece in jur. Negare si fuga, se oprii intr-un final la o concluzie, sperand, ca atunci cand se va simti in siguranta ar putea intelege sau uita. Renunta a mai privi, intorcandu-se in maini cu fata spre pamant si derapand de cateva ori cu varful pantofilor scumpi, ridicandu-se astfel intr-un sprint demn de un atlet. Nu privi in urma, nici inainte, ci doar la nivelul solului evitand astfel copaci crescuti aleatoriu.

            Gandurile se rezumau la o singura idee „alearga”, de altfel simtea urmarirea ochilor unui pradator insetat si mai puternic. Dar adevaratul atacator aparu fara stire acolo unde nu se astepta. Se izbi puternic de ceva moale si paros,  ricosind ca o cazatura de la un mentru pe spate incat pentru o secunda nu mai realiza unde este susul si josul. Odata redobandita aceasta abilitate, deschise incet ochii. Racni, in doua piciore, un urs brun ce il privea fix in ochii, dominandu-l. Se pregatea, nepunticios, sa-si i-a adio de la viata, in secunda cand animalul lasa sa cada in patru labe indepartandu-se. Doar atunci isi simti sangele fierband in obraj, traspiratia rece si mirosul dulceag al acesteia care iesea prin deschizatura camasi. Se mai simtea si epuizat, alegand sa ramana acolo o perioada pana ce reusea sa se linisteasca. Pe langa nas, o frunza plutea jucausi, lovinduse de celelalte. Adormi...

            In somnul adanc, inca vedea padurea, ceata cereasca si frunzele care dansau incat negarea minti aducea ultimile trairi in fascinatia unui vis colorat. Simti, pe fata, atingeri usoare, degete fine se plimbau delicat in jurul conturuilor fetei. Se vedea in urma cu multe luni, dimineata in patul sau urioasi, trezit de iubita pe care nu o mai mare. Sperand ca tot ce s-a intamplat de atunci, a fost doar un cosmar pierdut, deschise ochii. O femeie tanara era asezata langa el, magaindu-i fata racita. Ochii de un albastru adanc, oferau o privire calda, inteligenta. Buzele, nu prea subtiri, erau arcuite intr-un zambet placut. Forma fetei dezvaluiau varsta tanara, iar hainele erau pe cat de normale, in acest loc, pe atat de stilate. Conturul corpului, pe cat isi putea da seama, erau identice cu umbra din ceata, uimit fiind atunci cand aceasta vorbi:

            —Unde ai vrut sa fugi? Hai, vino! Nu vei regata, oferindu-i mana spre al ajuta sa se ridice.

            O privi complexat, fara a intelege, fara a putea raspunde. Era doar de un calm terifiant ce anunta o nebunie subtila.

            —Ceea ce cauti, vei gasi venind cu mine.

            Raspun-se doar cu o incruntare, a fetei, intrebatoare. Cine era aceasta femeie de stie ce cauta, cand nici el nu stie cu exacititate. Dar nu apuca sa deschisa gura, spre a lega cateva cuvinte dintr-o mare confuza de idei ciobite, ca atunci cand femeie il prinse de mana, simtindu-i delicatetea, se inmuie definitiv. Cea de-a treia chemare ii castigase, in defenitiv, nu increderea ci infrangerea puteri de decizie, devenit doar o papusa vie.

            Staina ce-i devenise stapana, urca deja pe munte precum o crapioara, cunoscand drumul prin sutele de trunchiuri ce i se pareau identici, iar ceata nu lasa vreun alt mod de orientare. Pe masura ce urcau pe panta din ce in ce mai abrupta, ramanea in urma, simtind cum picioarele obosite nu mai fac fata, atunci se intorcea spre el, zambind si incuranjandu-l cu privirea. Padurea de stejari ramasese in urma, brazii grosi strapungeau ceata care isi pastra inaltimea fata de sol.

            Rasufla usurat, masandu-si picioarele epuizate cand ajunsera pe un micut platou. Aici nu mai era aceasi lumina alba si nici ceata, nici frunze plutitoare. O oaza a normalitati intr-un infern mistic. Sus pe cer, miloane de stele mai vizibile, pentru el, ca niciodata. O luna imensa plutea deasupra, imprastiid lumina unei nopti de vara. Respiratia isi relua cursul normal, cand auzi duzini de voci, discutand se pare pe diferite subiecte, de la moda pana la economie. Rasufla usurat,  vazandu-se printe oameni.

            Platoul se afla undeva, pe la jumatatea muntelui, formata din stanca tare, incat in mijloc nu crescusera niciun brad, spatiul fiind delimitat astfel de pietre aduse de mana omului, formand un cerc perfect cu cinci stalpuri scunzi la egala distanta intre ele. In centru, un urias foc de tabara incepea sa arda. Un barbat carunt si barba lunga, ajutat de o creanga curatata, avea grija ca focul sa arda corect. In jur, pe putin, 30 de persoane discutau unii cu altii, parand a-si omora timpul in asteptarea a unui lucru nestiut de pictor.

            Ajugand printre ei, se intreba ce cauta acesti oameni aici, cine sunt. Trecand printre ei vazu un tanar ciufulit si neingrijit in hainele sale ieftine si decolorate de prea multe spalari, dupa un om gras cu ultimul Rolex editie limitata aparut. Analizandu-i, o pierdu din ochii pe tanara, simtindu-se din nou pierdut, de asta data printre oameni. Ramase acolo, in picioare, asteptad sa se intample ceva, simtindu-se iar copilul de 16 ani incapabil sa socializeze, multuminduse doar ascultandu-i si privindu-i pe ceilalti.

            —Cum iti mai merg experimentele? Interveni omul gras in discutia tanarului cu femeia palida de alaturi.

            —Rezultatele vor veni curand, verific mai intai mai multe aspecte, aspunse tanarul dintr-o data insufletit, scarpinandusi ceafa incalcita.

—Asta daca nu-si va epuiza toata averea, chicoti femeie palida.

—Macar asta sa fie problema, dezaproba barbatul gras.

Acesta paru ca mai vrea sa spuna ceva, insa toti cei prezenti isi interupsera discutiile. Se facu liniste. Se mai auzea decat vantul suierand, amintindu-i pictorului ca este subtire imbracat. Focul se inalta pana sus pe cer, imprastiid valuri de caldura si lumina. Se oprii in fata, o femeie cu parul alb, imbracata intr-un voal alb, luminos, ridica in mana drepta o sticla de vin deja desfacuta, punand:

—Fie ca in aceasta seara sa va gasiti ispiratia si raspunsurile de care aveti nevoie. Bucurati-va, dragi mei, de aceasta noapte si primiti puterea divina a creatorului.

Lasa sticla la gura, luind o gura dintr-un vin rosu ce nu  parea pea scump, apoi pasa sticla celei mai apropiate persoana, repetand si aceasta ritualul, pasandu-se astfel, sticla, de la o persoana la alta. Cand aceasta se termina, fu inlocuita rapid cu o alta si tot asa. Pana ca sa-i vina si lui randul, barbatul gras il prinse de umar si ii sopti la ureche:

—Este prima data nu?, lasandu-i timp cat sa dea din cap aprobator. Vino cu mine, centrul trebuie lasat femeilor.

Abia atunci observa ca barbati se strangeau la marginea cercului, asezandu-se pe jos. Era condus de aceasi teama traita in padure, cand omul gras il condusese in fara cercului de pietre si il invita sa se aseze langa el. Simti stanca rece, cand isi gasi un loc, sigur avea sa raceasca. Chiar atunci o mana din neant ii intinse o sticla de vin ieftin, omul gras ii facu semn cu mana sa bea, primind-o apoi, multumid cu o plecaciune simpla a capului, cand termina de baut. Sangele pictorului se incalzi rapid sub influenta alcolului, relaxandu-si privirea asupra femeilor care formau un al doilea cerc, in picioare, privind spre flacari.

Raspunsuri nu veneau, intrebarile nu se mai puneau. O stare latenta in care mintea linistita alerga de la un subiect la altul, neprotestand. Primea sticla, o ducea la gura, apoi o ofera mai departe. Niciodata nu era aceasi sticla, se goleau, trecand pe la toti, apoi inlocuita cu o alta, aleasa aleatoriu. Acelasi lucru il faceau si femeile, desi se roteau acum, in jurul focului ce pulsa puternic.

va urma...

Iela, o iubire ideala ( partea I )

Mergea pe unde isi gaseau picioarele cale, in padurea sacatuita de frunze vii. In sus pe cer, soarele isi oferea locul nenumaratelor stele si a unui mare astru luminos. O luna plina. Gandurile inca rumegau cele petecute cu cateva ore inainte. Plin de furie fata de site, dispret fata de propia arta, ura pentru oameni ce-l inconjurau isi incediase tablourile, propria manifestare a unei fiitei degradanda, in mijlocul atelierului. Flacarile flamande cuprindetau tot, el doar privea fara nici o expresie, rece si inuman. Inca mai tinea in mana sticla goala de whisky scump primit in noaptea decernari unui premiu artistic. Nu-l bause, desi pastrat pentru o ocazie speciala, si-a gasit suprema utilitate ca si combustibil in distrugerea a greseli naturi a ceea ce devenise.

            Isi aminti rusinat de femeia, straina pe atunci, ii oferise toata iubirea si sustinerea in visul sau. Ramand singura, cand el devenise deja faimos si bogat, veni in enormul sau palat medieval in a avea grija de treburile casei. Chiar si in ziua accea, se afisa in fata usi grele de lemn masiv, imediat ce frumul gros iesea greu pe fereastra. Era singura fiinta din casa,  restul slujnicilor fusera concediati in depresia sa spontana, fara a-si lipi gandul de femeia batrana, acum, care urma sa le faca pe toate. O transformase, fara voie, in sclava datorita bunatati sale. Dispretul de sine crestea acum, realizand ce omise atunci. Imaginea unei violente salbatice ii fulgera dureros inima. Statea acolo in fata usii deschise, panicata vizibil de imposibilitatea de a intelege ce vede. Cum flacarile amenintau sa-l cuprinda, aceea fiinta dintr-o bucata il prinse de mijloc si incerca sa-l traga afara. Privirea sa din aceea moment, o simti indurerat, plina de o ura groteasca. Stia ce urma, se oprii din mersul aleatoriu, ca sa urmareasca crengile unui arbore batran, o mica pauza cat sa-si linisteasca mintea zbuciumata.

            Isi impinsese bunul samaritean, toata forta intr-o palma cu tinta precisa pe obrazul femei. Aceasta speriata il lasa, cautand probabil dupa ajutoare. Nu stia sigur. Nu o mai vazu, fu scos din camera de pompieri care stinsesera focul. Cu greu digera aceste ganduri, cu atat mai greu ii va fi sa se afisese in fata dansei cu scuze si rugaminti de iertare. Se simtea un monstru, ce avusese in plan sa-si distruga toate realizarile, parese, necuvenite dupa recenta mentalitate. Ura si dispretul cresteau pe masura ce-si vedea creatiile slabe, conduse de oameni falsi, pentru un public prost. Ultimile tablouri reprezentasera clacarea, reprezentati banale ale unui om fad ce si-a vandud sufletul.

            Simti cum vantul trece prin haina subtire de piele maronie. Fiecare muschi tremura in incercarea de a incalzi mai bine sangele. Realiza subit ca, pe langa frig, se lasase intunericul. Delira, prin parti ale paduri pe care nu le cunostea, de cateva ore. Ceasul de la mana lipsea, iar telefonul era probabil aruncat prin masina. Pe langa faptul ca nu stia cat timp trecuse, nu era nimeni care sa-l caute, sa se ingrijoreze de lipsa lui tarzie. Abia ziua urmatoare, padurari vor gasi dimineata, cand vor iesi din post, o singura masina civila parcata in lunga parcare si vor da alarma. Va trebui sa reziste, pana atunci... cate ore?

            O senzatie a nesigurantei si teama se nasteau subtil din adancurile sufletului sau pana il cucerira cu desarvarsire. Gandurile sale anterioare ruinate de cercetari alerte in memorie. Pericolele erau multe, animale salbatice, capcanele braconierilor, le-ar putea feri, dar cum avea sa supravietuiasca pana a doua zi cand ar putea fi gasit? Putea, oare, sa se intoarca sau sa caute o cabana a padurarilo? Apropiindu-se de un luminisi, incerca sa priveasca cerul spre a-si alege o directie. O ceata ce inca se aduna, acopereau majoritatea stelelor, devenindu-i imposibil sa-si regaseasca un simt al directiei. Inima incepu sa-i loveasca coastele. Apoi, ca o usurare de moment, se gandi sa se ghideze in functie de muntele peste care padurea urca mareata cu brazi solizi. Se intoarse spre directia ce parea a fi cea dinspre care a venit. Niciun munte, doar ceata. Isi mari aria, stanga-dreapta, doar ceata. Se bloca, cand se intoarse in direcia opusa si vazu muntele atat de aproape, incat ar fi putut numara brazi. Calcule obscure avu rezultatul ca mersese undeva intre 20 si 30 de km, timp probabil patru-cinci ore. Se ratacise.

            Agitat, isi forta mintea in a-si aminti cate cotituri luase si cam pe la ce distante. Neinchipuidu-si niciodata ca ar fi putut ajunge atat de indepartat de zona turistica a paduri. Insa toate imaginile care i se oferau erau despre aceasi copaci dezveliti, pentru el fiind aceasi ca si cei care se pierdeau incet in ceata. Cazu in genunchi, cateva frunze uscate se salvara plutind cativa centrimentri mai departe de genunchii sai. Era incapabil sa mai i-a o decizie. Frigul ii racise si ultimile fracmente din suflet, mintea amorti.

            Ceata se aduna, ingrosandu-se la nivelul crengilor precum un covor pufos si opac. O clipa de intuneric total, apoi incepu a filtra lumina de la luna, devenind ea insasi un nou astru, imprastiind o lumina alba placuta, prin care toate deveneau mai stralucitoare. Pictorul, trezist in simtiri de o zi in acea noapte, crezu ca adormise suficient pana la zori. In loc de asta, vazu imaginea ce ii era greu a da crezare. Trunchiurile drepte si groase de stejar urcau din pamantul acoperit de frunze uscate pana aproape de patura cerestra, unde crengile se desparteau fiecare in calea sa prin patura. Curenti de de aer, treceau aleatoriu, printre crengi facandule sa le urmeze cursul, trosnind intr-o armonie vizibila. Sunetele formau o molodie ce avea darul de al linisti, desi il speria fiecare secunda in care nu se trezea dintr-un vis imposibil.

            Lasa corpul incordat sa cada, in continuare, in maini. Incerca sa gandeasca, dar atentia ii fu atrasa de o senzatie si mai imposibila. Melodia naturi misterioase, era acompaniata de o voce, vag auzita, in acelasi ritm usor apasat. O tanara canta probabil, in indepartati. Ideea de a o cauta se sfarsi printr-o retragere in singuratate si ratacire. Analiza situatia, privind spre covorul de frunze de pe jos, singurele normale de pana atunci, acum sari in picioare cand realiza ca, una cate una, se ridica, intr-o plutire siguratica, pana la nivelul genunchilor sai. Trai in aceea clipa, o crunta asteptare in a se trezi dintr-un vis prea real.

            —Vino! Vino aici!

            Auzi o soapta delicata, dar perceputa mai tare decat cel mai puternic strigat. Rostise cuvintele, aceasi voce placuta, ce mai devreme fredona impreuna cu natura. Pictorul confuz nu resimti asemanarea, privi doar in directia dinspre care se auzi prima chemare. Departe, fie poate sapte metri, intre arbori, o silueta feminina, conturata frumos tinea o mana ridicata in semn de ajutor. Imaginea ce combina realitatea cu misticul il coplesi, incat pasi micuti in spate, pregatira o cazatura printre frunzele plutitoare, care se agitara ca niste fulgi suflati.

            —Vino! Nu-ti fie teama, vino..., se auzi vocea, mai incet, mai aproape.

Va urma...