Primii pași nu i-am făcut de curând, ci prin multe ore pierdute în fața unei pagini albe. Prin sentimente, gânduri, vise transpuse în rânduri. Prin dedicare fără regrete. Luptând cu demoni ce se opuneau, neacceptând niciodată o înfrângere în fața lor, fără a cere o revanșă. Visul de a scrie este o potecă pe care calc, la început cu teamă și reținere, iar acum cu nevoia de a fi mai bun. Ce mă așteaptă la capăt, nu știu, deși deseori mă întreb. Când visez, văd capătul, zâmbind și sperând că într-o zi să-l pot atinge. Simțind aceeași neliniște măcinătoare care mă sugrumă încet. Este precum un izvor de energie ce alimentează dorința sufocantă de-ajunge la capăt, visele devenind astfel realitate. Luptând de multe ori contra acestor sentimente, încercând să le ignor, însă prea tărziu am sezizat că sunt parte din mine, nefăcând altceva decât a aduce un război inutil cu mine. Nu există un învingător, doar pierzători. Ratând cel mai important lucru, lipsit astfel de fericire reală și împlinire. Războiul va înceta, credeți-ma! Pentru că acum știu, acum înțeleg și de aceea voi face ceea ce trebuie. Lovesc biroul cu ambii pumni, crezând în drumul meu, în sacrificiile ce trebuiesc făcute, în lupta ce urmează a fi câștigată. Crezând în puterea de a deveni erou. Îmi simt mâinile cum dor, știind că tot ce cred, ce am invățat este real, iar acum nu mă tem în a fi nebunul visului meu.
***Acesta este inceputul unui eseu, pentru participarea la concursul "Astazi cititor, maine scriitor" organizat de catre editura Herald
