5 februarie 2012

Pentru cauza

Sunt zile in care incerc sa lupt. Insa sunt mai multe zile in care aman. Nu am incetat niciodata  sa lupta, sa ma ridic. epuizat, stau jos lovit. Visand la cum alerg cu capul sus. Apoi cand narcorticele imi turbura existenta ma ridic, mai intai in genunchi, apoi, slabit, in picioare. Un pas, pentru inceput este important. Alti pasi devin mai usor.. insa se termina repede, cand la prima alunecare, povara ma arunca la pamant. Ezitarea ma costa continuarea aceluiasi ciclu vicios.
Cand nisipul imi trosneste in dinti ma gandesc pentru ce lupt defapt. Pierd din vedere un lucrur esential, iar acum nu mai suport aceasta repetare. ma simt ca acele personaje care s-au nascut cu puteri fabuloase, insa care nu pot intelege complexitatea puteri lor. Astfel, in mine, simt un alt eu care incearca sa iasa la suprafata. O alta persoana care imi curge prin vene. Fac tot din cauza lui.
Stiu ca nu exista nici un motiv egoist, vreau sa ma cunosc pe mine. Sa devin adevaratul eu. Numai el este capabil sa ajunga la capatul drumului si tot el a vazut motivul pentru care ma atras pe acest drum. Mai am, insa, multe porti de deschis, pana cand il voi ajunge din urma.
A plecat departe, nestiind poate, ca voi ramane singur. Rand pe rand am fost parasit, lipsit de orice fiinta care sa-mi  intinda o mana, sa ma imbratiseze cand picioarele obosite ma sustin iar si iar. Si niciodata dupa plecarea lui, cineva care sa-mi incalzeasca inima.
Poate ca n-a stiut ca va veni timpul cand niciun strigat de ajutor nu va aduce nimic bun. Na stiut multe, dar a fugit, grabit in indeplinirea unui scop prea important. Acum cauza mea este sa-l ajung.