Cine sunt? - evolutie-

Cine sunt eu? Ce fel de persoana sunt? Cum ma pot schimba? Intrebari pe care ni le punem cel putin odata in viata. Cat de usor sau dificil poate fi raspunsul, tine mai degraba de moment si nu de dorinta sau ambitie.

Istoria si psihologia sunt de acord ca la baza evolutiei sta criza. Insa nu oricare. In mod dramatic se aplica legea „totul sau nimic”. Astfel pana la aplicarea stimului este un drum lung si dificil. Iar pragul este diferit de la persoana la persona, de la moment la moment. Rezultatul si el in functie de amplitudinea razboilui dus cu sine.

Am incercat patru ani sa ma schimb. La uneori cu multa vointa si gramezi de visuri. Mai greu sau mai usor am schimbat multe lucruri mici, legate de anumite decizi si de sugrumarea unor insticte tipice societati. Incurajat de acel noroc al incepatorului am fost surpins de posibilitatea uriasa de a se intampla ce imi doream. Ma loveam constant sau cel putin observam mai usor personaje din filme si carti a caror tipologie sau chiar oameni din jur cu unele trasaturi pe care mi le doream ma incurajau sa merg inainte. Sentimentele consumate in acele momente ma faceau sa simt ca traiesc. Aveau o cauza, nu-i asa?

Intr-o zi am inceput sa realizez ca si deciziile bune au uramari bune si rele. In definitiv erau la fel de dure ca si cum as fi luat o decizie gresita. Daca trebuie sa respecti ca sa fi respectat, am aflat ca poti sa respecti pe cineva si sa nu fi respectat. Ca poti ajuta deliberat si poti ajunge chiar si o sluga in fata acelor persoana. Desi da, eram la randul meu ajutat de alti oameni la randul meu, dar nu prea mai conta cand ma descopeream in situati penibile. Sa urmezi niste principi ca apoi sa ajungi considerat fraier, prost si manipulabil.

Nimic din ce vedeam in jur nu ma mai putea ajuta. Am inceput sa consider ca gresesc, iar un astfel de om nu mai este apt pentru secolul XXI. Am inceput sa fug si sa ma tem de ceilalti. De visuri nu puteam sa scap si nici urmarile nu erau de acceptat. Atunci a inceput jocul de alba-neagra unde viata mea era pusa in joc. Un joc de care nu eram constient ca il joc de fiecare data cand eram pus sa i-au o astfel de decizie. Iar acum ma gandesc cat de mult a contat vointa. Concluzia absedanta imi arata cat de infirma si lipsita de sens a fost. In schimb greutatea pusa in balanta a fost mai degraba sinceritatea cu care luasem astfel de decizi.

Am crezut ca in timp voi invata sa acept urmarile neplacute, iar motivul schimbari era infirm. A face ce este corect, a fi un erou este o greseala greu de dus. Am inceput sa ma inec incet in propiile disgrati amplificate. Frica, neincrederea, lipsa de energie si motivare, lasitatea devenisera demoni care radeau constat de mine. Initial am incercat sa scap de aceste aspecte. Indiferent de cata vointa aveam nu se intampla nimic. In final am enuntat plutind la acelasi nivel, dus de valuri in niste directi aleatori. Apoi ghinioanele incep sa se adune si am inceput sa regret acest drum si faptul ca nu am stiut in ce ma bag iar asta ma distrugea.

Am incercat sa merg inainte mai degraba mecanic decat condus de propiile instincte. Nu am un motiv concret pentru care am continuat sa scriu si sa invat pentru facultatea pe care mi-o duream, desi nu mai credeam. Probabil ca inca mai visam la dimineata in care ma voi trezi si voi fi un alt om.

Am deschis blogul „Cuvintele sufletului” incercand sa ating un scop bun si popular, desi nu era al meu. Ca atare nu s-a indeplinit niciodata. Ca apoi sa incep sa-mi dezvolt viziunea despre scris, astfel creind blogul „Cerneala neagra” cu un titlu simplu si personal.  Am decis sa fiu Heliodor, persoana care a-si fi vrut sa fiu. Acea persona ascunsa  de un ecran si o tastatura care poate mima cine vrea sa fie.

Impactul care prabuseste astfel tot este picarea bacului si pierderea sansei de a intra la facultate. Atunci am inceput sa realizez cat de jos sunt sau pot ajunge. Sistemul de protectie sa activat brusc, si am acceptat cu bratele deschise. Am refuzat sa lupt si sa fug de acceptarea acestui nivel. Privind cu o furie interioara animalica nedreptatea. Privind cum cei cu sanse infinit mai mici l-au luat prin diverse motive pe care nu am vrut sau nu am putut sa le aplic. Astfel ca in toamna, dupa o lupta grea cu o matematica imposibila il pic iar. Deja nu mai conta, cautam, sau vroiam sa cred, o solutie prin care sa-mi recastig increderea si respectul de sine, macar cat era inainte. Fie el firav.

Astfel solutia a fost angajarea, acceptand primul post pentru care am fost acceptat. Astfel am ajuns intr-o zona cu oameni demni de admirat si oameni egoisti pentru care trebuia sa tragi cu dinti de ce ti se cuvenea sau iti doreai. Astfel am inceput sa inteleg ca un NU are aceasi valoare ca si un DA. Si ca o decizie corecta presupune si urmarile negative si pozitive pe care le infrunti tu si cei in cauza. M-am trezit subordonat intr-o politica administrativa lipsita de respect. Incepand sa realizez cat de important este sa-ti protejezi propiul teritoriu.

Au fost 7 luni in care am fost dus pana la limita suportabilului. Munca dusa in orice secunda, prost platita cu ore suplimentare si meditati platite din mare parte din salariu in zile in care ma trezeam dimineata devreme si ajungeam seara tarziu. Atfel incat atunci cand am plecat pe o parte erau ideei si principi care ma opreau sa plec si usurarea de a scapa de un chin. In schimb n-am fost lipsit de noroc. Atata timp cand anumite actiuni urmareau telurile neincrezatoare se realizau spre o oarecare uimire si lasitate.

Astfel urmeaza proba care atesta rezultatul propiei munci. Noul an de exam, si a treia oara cand dadeam bacu. Erau deja fixat o limita de care eram pe de o parte neincrezator si pe alta oarecum pregatit. Astfel il i-au cu note superioare asteptarilor. Moment in care o etapa se incheia cu evenimentul care sfarsia criza. A devenit ziua in care s-a tras linie si s-au determinat schimbarile. Am inceput sa renunt la Heliodor si sa-l accept pe Madalin cel care este real si poate sa faca la fel de bine tot ce putea sa faca Heliodor. Moemntul in care evolutia se realizeaza si am inteles ce este acest drum spre far si cat de prisos este sa invingi furtuna care apare in cale.

Primul esec clar este cel mai dificil. Este cel care te face sa crezi ca visul acela este imposibil. Este asemenea unei lovituri la cap care te arunca pe jos. Sacatuit de forte si un pesimism care te tine de maini precum catusele. Drumul asta nu este pentru toti, mai ales pentru tine. Si fi sigur, orice vei face in continuare, oricat de puternic sau slab vei vasli printre valuri, va fi ca o pedeapsa dusa cu rusine si mila de sine. Renuntarea este poate cel mai bun calmant pentru astazi, dar nu si pentru maine.  Intr-o zi descoperi ca vine scadenta. Atunci descoperi ca s-ar putea sa fie pe plus. Atunci vei consuma si ultima picatura de energie ramasa.

In schimb pic admiterea. Imi aduc aminte chiar cu placere momentul in care ies din sala cu un punctanj de 49, la distanta de un punct de sanse la taxa. In aceea stare de soc, stand pe o banca si fumand o tigare cersita vizualizand ce voi face in urmatorul an pana la admitere. Nu mai simteam nevoaia instictinva de al considera de un ghinion ci doar un rezultat al unei ecuati gresite. In urlmatoarele zile incepusem sa ma gandesc la alternative, insa era clar pentru mine ca voi urmari ce decisesem pe acea banca in parcul facultati. Era dovada clara ca depasisem o etapa si am devenit un alt om.

Probabil voi ramne vesnic acelasi om complicat si voi mai trece din nou printr-o noua criza, insa acum am inteles cine sunt, cine devin si ce vreau.

Cel  mai mare adevar pe care l-am inteles este ca nu conteaza nici vointa, nici sansele, nici scurtaturile, nici volul defectelor si calitatilor, doar sinceritatea si devotamentul pentru propia cauza. Si cum se spune si in romanul „Contele de Monte Cristo” , „Trebuie sa cobori pe cele mai joase trepte ca sa poti ajunge la cele mai inalte trepte”. Exemple in istorie sunt suficiente si inutil de amintit, pentru fiecare va simti mai personal unul sau altu.

„Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, intregul univers va complota in favoarea ta.”