Reflexie

                Un somn lung, atat de lung incat sa uit de o realitate nefavorabila. Trezit fiind, sa imi simt presenta intr-o lume straina. Si acesta este crudul adevar pentru care ma simt fericit. Toate detaliile mi se afiseaza in fata ochilor minti, nu sunt nici bune, nici rele, doar completeaza un tot incomplet pe care il i-au asa cum este, de parca nu mi-ar apartine. Probabil, visand, am trait o alta viata, un drept intr-o alta lume, dar lipsist de binecuvantarea de a mi-o mai aminti. Suficient, insa, de a umple, trecator, uriasul gol din ceea ce sunt in aceasta realitate.

                Aceasta ora din noapte, inchis intr-o camera ahicunoscuta, dar in continuare straina, ceasul indica doua si jumatate. Orasul probabil ca doarme. Cele doua planuri se interpatrund, cel prietenos, dar necunoscut, si cel cunoscut, dar stain. Ce inger a avut bunavointa de a creea un eu complet si de al trezi intr-un infern cotidian. Cu ce fel de mila a fost trimis spre a oferii aceasta randuiala. Lucrurile decurg mai strain decat as fi putut crede. Astfel incat, mi-am petrecut timpul pana la caderea lumini pe pamant, vazand diferite filme. Cel putin fizic. Acum nu-mi mai amintesc nimic. Doar elemente care au reusit intr-un fel sa-mi lase ochii sa privesc prin carpa ce acopera ochii. Aceea carpa nefasta ce poarta insemnul  trufiei umane de a fi rationala si de a se considera mai presus de ceea ce ii reda vitalitatea existentei.

                O linie de ganduri fata de care nu asi fi cutezat sa le dau existenta. La un nivel atat de superior incat nici macar optimismul nu le-ar ingadui posibile. Limita mea a fost demult atinsa, apogeul a existat, scurgandu-se lasa in locdistrugerea treptata. Tocmai de aceea aceasta limita inferioara trebuie depasita in calatoria spre un nou apogeu al unui nivel parca inca inferior fata de acea entitate fata de care ma simt atat de personal, dar care a avut poate bunavointa de a-mi spune atatea cat sa cladeasca in mine o cale alternativa de urmat. Aceste secrete vizibile ce nimeni n-a indraznit sa le ofere. Nimeni nu poate binevoi sa impinga pe altcineva peste limitele acestuia.

                Deja este dimineata, Lumina se strecoara prin draperia inchisa, inundand culcusul ce pana atunci fusese sigilat de lumea exterioara. Somnul pe care l-am tot asteptat nu a mai aparut. Astfel merg sa manac din nou, al doilea mic dejun. Painea se simte atat de bine la atingere, pufoasa, gustul atat de nou ca si restul celor imprastiate pe masa. Doar din cauza ca ma simt in continuare strain , poate sau nu. Toate simturile venereaza aceasta masa atat de comuna de parca ar fi lipsit o lunga perioada de timp. Oo senzatie de multumire din cel mai banal lucru prezent in fiecare zi de pana acum si cu siguranta in cele ce vor urma.

                Ma intorc in culcusul luminat complet, posedat incontinuare de un eu diferit ce poseda ochii ce vad diferit, lasandu-ma sa-i probez incontinuare, In mana tin o cana plina cu cafea fierbinte. Atat de concentrat si de confuz fata de greutatea cani. Respir aroma cafelei cand o apropii de gura si sorbind licoarea  neagra  care pare sa confere energie aproape instant. Nevoia de o tigare inceope sa se resimta ca si toate elementele sevrajului dupa multele ore lipsite de aceasta nevoie si placere. Cu toate acestea raman in acelasi loc, sevrajul nu ma afecteaza, continui sa privesc cat mai multe pana ce ochii sa-mi fie iar acoperitii.

                Cum minunile nu tin la infinit, ochii imi sunt acoperinti, senzatia de strain se epuizeaza, doar noastalgia imi pastreaza multumirea de sine, atat de necesara vietii.

                Deschid usa, un val rece imi insfaca corpul nepregatit. Betonul este ud, se pare ca ploasein noaptea aceasta, a careia nu i-am fost martor. Oricat de confuz am putut fi, celalat eu disparuse. Aprind intr-un sfarsit o tigare, abia cand ajung in acelasi loc unde am fumat multe altele, cu capul plecat, privind cerul inexistent fizic. O pisica alba rontaie putina carne de pe un os ratat de atatia caini. Meditez indelung la noile cunostinte, trag atatea concluzi fara sa i-au, insa, nici o hotarare.