6 aprilie 2010

Pasari albe

Este intuneric... Nu este rau, dar nici bine. Plutesc in deriva intr-o mare de nimic. Simturile imi sunt amortite, este o stare de anestezie. Nu sunt fericit, dar ma bucur ca nu sufar. Este comod, este placut, este dureros. Mi-as putea trai viata asa, si apoi si pe urmatoare. Ferindu-ma de toate fiarele care se ascund in intuneric. Nu ma agit, deci nu ma simt si nu ma vor ataca. Fiecare prost care se chinuie sa atinga lumina este atacat de fiare, care il vor trage inapoi. Tot ce poate sa faca este sa se lupte si sa spere ca niste pasari albe vor avea sa vina si sa-l apere. Defapt nu, uneori ele vin, dar prostul nu le vede. Este prea orbit de intunericul din jur. Vede doar fiarele care il trag, care il sufoca. Uneori se intampla ca pasarile albe sa fie vazute si prostul sa nu poata sau sa nu stie sa se foloseasca de ele. Si asta nu-i tot. Unii chiar ajung sa confunde fiarele cu pasarile albe. Si atunci decat din ce in ce mai mult. Nici nu o sa mai vada pasarile o vreme. Asa eeste fiinta umana, destinata sa sufere. Dar in loc sa fi ca orice prost care se lupta pentru ceva. Poti plutiin deriva, acolo unde te duce viata. Te nasti, asandit s amori, de ce sa indeplinesti un destin ca apoi sa mori. Cu mult timp in urma, aici, in varianta asta simbolica a universului. Unde intunericul este cel care domneste, iar lumina este cunoasterea aceea pentru care toti se lupta. Aici lumina este la fel pentru toti, in varianta fizica a universului, difera de la un om la altul. In aceasta lume simbolica exista fiare care simt agitatia noastra. Cu cat luptam mai mult cu atat fiare mai multe ne trag. Desigur, tot le cunoastem prea bine din varinata asta fizica a universului de care suntem cu toti plictisiti. Cunoastem fiarele ca durere, ghinion, tradare, minciuna, suferinta, neputinta, nestiinta! Se mai regasesc si pasarile albe, gloriroasele pasari albe. Sunt adlastrele lumini, s-au nascut din lumina, iar rostul lor este de a ne ajuta sa frangem intunericul si fiarele, sa atingem lumina. Se spune despre ele ca indeplinesc voia vechiului rege batran creator a tuturor variantelor universului in care ne-a aruncat. Cei putini cred ca el insusi este universul. Oare ce conteaza? Nici acestea nu sunt necunoscute in varinata fizica, le gasim sub forma de ajutor, mila, noroc, sanse, iubire... Se spune ca mai exista inca un element. Poarta, care este simbolul luptei decisive de la capatul poteci. In marea de intuneric apare o poarta intr-o lumina puternica. Cineva atunci da o lupta in care nu toti sunt la fel de norocosi. Unii au mai mult efiare decat pasari albe, alti au mai multe pasari albe si trec cu usurinta poarta. Depinde cum s-au luptat pana la deschiderea portii. Cu mult timp in urma, aici, in varinata asta simbolica a universului se dadeau lupte grele. Erau multi ce declarau razboi sangeros fiarelor. Pandeau pasarile albe, iar apoi, victoriosi in lupte, nu uitau sa se incline in fata puteri si devotamentului lor. Intunericul era ca o mare inspumata in timpul unei furtuni, in toate directiile se dadeau lupte peste lupte, si in fiecare moment se deschidea o poarta. Unii treceau de ea, altii nu. Cei din urma de multe ori se lasau devorati de fiare, dar nu uitau niciodata sa se uite dupa pasarile albe. Acum toti plutesc in deriva. Marea de nimic este linistita, fiarele chiar au invatat sa cada la acord cu noi. Ne feresc din ce in ce mai mult de poarta si pasarile albe. Se mai vad astazi trecand portii, iar cand noi ceilalti care vedem momentul incepem sa-i uram, sai- acuzam. Dar eu n-am cazut la un pact cu fiarele. Si totusi refuz sa lupt, intunericul ma orbit, nu mai vad pasarile. S-au ele nu mai vin pentru ca ma las dominat de fiare. Nici nu stiu cand s-a intamplat. Esec dupa esec, ma slabit de vointa. Mi-au cucerit sufeltul si m-au pus in lanturi. Lanturi care acum lle vad fisurate, si o pasare alba care se apropie... si inca una... Acum voi da mai multe lupte care aici nu se deosebesc prea mult, dar in varianta fizica se diferentiaza complet. Pe unele le voi pierde, si sunt importante, si vor durea cumplit. Dar oe cele legate de poteca mea, care depind intr-un totul de mine, le voi castiga. Daca cei care se zbat sunt prosti, atunci eu voi fi unul in plus care va mai agita marea asta de intuneric. Plec la vanatoare de fiare si la cules de pasari albe. Este timpul...

2 comentarii:

  1. Asa e! uneori ne pierdem pe noi insine si ne lasam prada fiarelor, dar mereu va exsita o farama de lumina in oricare dintre noi :), poate ca nu stim adesea unde sa o cautam. foarte reusita povestioara

    RăspundețiȘtergere
  2. sa fie asa draga madalin..poteca ta e prestabilita si cu toata durerea cristina e parte din drumul tau...o etapa sau continuare,tu sau voi sa decideti...dar ai evoluat..nu ce zic ceoi din jur..nu cum te vor educa ei...nu obligatiile nu perceptia lor ci pasarile...pentru ca nu sant albe si negre ci doar gri....echilibrate ,frumoase,aromonioase care ce calesc..definesc...creaza..urca...frumos...viata si traire...fara sa o cunosc o simt si inteleg...esti un ales doar ai incredere in tine..atat...nu o sa rezisti usor intre oameni pt ca nu canti manele...nu cladesti imperii materiale dar ce faci tu e etern...si chiar daca ma repet te iubesc enorm pt interiorul tau si cred absolut in tine...esti omul cu care ma mandresc cel mai mult...dar stii asta...oamenii sant orbi...doar lupta:)pup cristinei si ma inclin in fata sufletului ei...de inger ranit

    RăspundețiȘtergere