Este una din acele
zile reci, vantul suiera prin toate vagaunile, eliberand fiori reci in
madularele oamenilor grabiti, obositii. Incetinesc doar cand ajung la adapost,
cum ar fi pasajul mizer de la Obor, intariile acoperite lasa doar o fractiune
de vand sa-l traverseze printre oameni ce-si odihnesc pasul. Aici un batran cu
chipul cald si nasul rosu canta la o mandolina batrana. Are si o carte de
muzica spijinita pe o cutie de banane, ornamentata cu un buchet de florii aruncat
de vreo floreasa. Trec oameni,
zgarbuliti, ingandurati, prea grabiti sa se opreasca o secunda in fata
batranului care incepe sa cante mai nou cu vocea ragusita. Este gratis, defapt
este un cadou pentru toti trecatori, dar nimeni nu pare sa-l observe, sa-i
omagieze stradania macar printr-o privire fugara. Dar trecatori sunt
familarizati prea mult cu peisajul si cu batranul muzician, incat nu devine mai
important decat o groapa ocolita zilnic, din instict. Langa, o femeie vinde
sosete, manusi groase si lejerie intima. Oameni trec, privesc fugar, stramba
din nas si merg mai departe. Cu siguranta nu primeste doar mai multa atentie
decat, cat si mai multi bani. Trecatori au mereu nevoie de sosete si prea
grabiti pentru a intra in piata de alaturi. Dar niciodata nu au nevoie de acel
ceva care sa le incalzeasca inimile mute. In timp ce femeia isi straga marfa, „trei
perechi la cinci lei”, bataranu; isi inclina capul de fiecare data un nou
trecator se scotoceste in muzunare dupa marunt, aruncandu-l in cutia murdara de
margarina.
Oborul este plin, insa, de
acesti „liber profesionisti”. Aici tigani au creat o adevarata piata de totuar.
Cum ai iesit din pasaj, o tigana batrana cu doua baticuri grose, stranse bine
pe cap, o geaca ce pare in trendul modei si o fusta lunga viu colorata, te
intampina cu aceasi replica „Hai sa-ti ghiceasca baba, un leu”. Pe vremuri
cereau si mai mult, dar acum se pot rezuma si la o simpla tigare. Atunci cand
dau peste un fraier, scot 4-5 cartii de tarot chinuite, restul pachetului fiind
probabail la colege. Le scote in evidenta pe fiecare in timp ce repeta mecanic
o poezie cu iz ghicitoresc. Te intalnesti apoi cu vanzatoarele de tigarilor de contrabanda,
care uneori nu au mai mult de 12 ani, isi striga marfa „tigari, tigari, avem
tigari ieftine” oricarui trecator. Uneori cand nasul lor simte o incostienta,
lasa din pret pana cand i-au ultimul banut, apoi imediat ce schimbul a fost
facut, mimeaza o manica falsa, strgand in soapta „garda-garda” facandu-se
nevazute. Mai tarziu inconstientul va
realiza ca a cumparat cartoane in loc de tigari. A doua zi le poate intalni
iar, la vanzare. Dar nu-si poate cere bani inapoi, femeile sunt potrejate de de
barbatii care isi duc propia afacere. Se plimba in aceasi doi metrii patrati,
cu mainile in buzunarele deja pline, opreste cate un trecator cu acelasi tip de
replica „telefoane, telefoane baiatu”.
Astfel oamenii, cumpara, se lasa
inselatii sau cel putin isi interup sirul gandurilor pentru cei care seara
probabil manaca mai bine. Cumpara telefoane furate pentru ca li s-a furat
telefonul. Cumpara tigari mai ieftine si mult mai proaste, fara sa inteleaga ca
nu aduce nimic bun propiului trai. Doar batranul din pasaj ramane neobservat,
neingaduit.
din pacate
RăspundețiȘtergere