Jurământul (partea I)

Se întreba un singur lucru. Cum a ajuns în situaţia asta?

Se ascunde după un zid vechi din cărămidă. Este obosit. Corpul nu mai putea rezista mult. A pierdut mult sânge. Cel mai mult dintr-o rană provocată de un glonţ. Un glonţ care aproape şi-a omorât ţinta. Ameţeala care lua amploare îl împiedică să ia o decizie. Priviri pistolul pătat de propriul sânge. Ştia că mai are trei gloanţe. Nu era un trăgaci prea bun, iar dincolo de zid se aflau patru oameni, împreuna cu...

Sângerările se opriseră. Spera că își va putea reveni curând. Avea proasta senzație că toată greutatea se află pe umerii lui. Depindea de el, ceilalți contau pe reușita lui, sau poate doar majoritatea. Trebuia să-și țina mintea în funcțiune. Trebuia să găsească o soluție, urgent!

Când începuse povestea asta? Era prea înderpărtat în trecut, ca să-și amintească cu claritate.

Primul moment pe care îl simțea pulsând puternic, era o amintire, inițial, frumoasă. Îm timp devenise o responsabilitate greu de îndeplinit. Se afla într-o catedrală, așezat în rând cu alții de vârsta lui. Băncile erau pline de oameni care savurau momentul. De sus, cântecul corului, îi dădea o senzație manipulantă, de mister, cu un aer divin. Maestrul lui, se afla în față împreună cu ceilalți de rangul său. Ritualul decursese normal. Maestrul care conducea ritualul îi chema pe rând pentru a rosti juramântul, apoi maestrul tânărului respectiv îi așeza mantia pe spate. Urma rândul lui. Teama îl cuprinsese, își făcuse o promisiune ce trebuia respectată. Se îndrepta spre cel care îi rostise numele. Îngenunche, privind in jur. Inima îi zvârcolea in piept, iar câteva lacrimi dădeau să curgă, datorita intensității sentimentelor care-l încercau. I se ceruse să rostească jurământul. I se ceruse pentru a doua oară. I se impuse. Atunci strânse pumnul și lovi răsunător podeaua, rostind jurământul cu voce tare și sigură. Lacrimile nu mai putură fi oprite. Toți cei prezenți rămăseseră blocați. Nu rostise jurământul pe care îl făceau cu toți, ci unul propriu. Avea să potrejeze, avea să fie fidel ordinului și scopurilor acestuia. Dar nu jurase supunere. O voce dură și impunătoare răsună dintre cei aflați în bănci:

― Jurământul îți este acceptat!

Ritualul continuă, maestrul său îi puse mantia la fel de dezorientat ca și el. Se ridică și se întoarse la locul lui. Observă, abia atunci, că mâna îi sângera. După minute lungi, conștientiză ce se petrecuse. O bucurie uriașă îl domina. Șiroaie de lacrimi se scurse nestingherite.

Era amintirea unei victori. ÎI amintea de promisiunile grele pe care și le făcuse în timp. Asta îl încuraja. Se văzu din nou ascuns după zidul de cărămizi. Amețeala nu dispăruse. Starea de rău se accentuase. Lipsa de sânge își arăta efectele dure. Căzu în genunchi. Efectul amintirii părea atât de îndepărtat, încât nu mai conta. Era tentat să inchidă ochii. Pistolul scăpă din mână. Sunetul metalic îl trezi la realitate. Recuperă pistolul și își spuse cu glas tare:

― Rămâi treaz.

Încercă să-și amintească altceva. Momentul în care cunoscu cea mai puternică persoană din cadrul ordinului. Respectiv și cea care intervenise în ziua inițieri. Un bărbat trecut de vârstă de 50 de ani. În viață abținuse tot ce-și dorise prin ”foc și sabie”, sau cel puțin așa se spunea. Făcea parte dintr-o sacra familie nobiliară, potrejată de ordin. Asta nu-l oprise să devina membru și mai târziu devenind lider. În viața de afară, era un afacerist modest, cât să-și permită orice, principala sa ocupație rămânând însă treburile ordinului.

Primi invitația la conacul acestuia. O casă enormă, construită în stilul renașcentrist. Fu condus în biroul acestuia, unde se simțea același aer renașcentrist, cu toate ca se regăseau toate utilitățile unui birou modern. Se afla in birou, consultând niște dosare. Trecu imediat la subiect.

― Ști ce spun ultimile vorbe? Exista trădători în ordin.

― Da, am aflat si eu de ele!

― Bun, atunci te rog să-i cauți...

― Cu tot respectul, dar...

―Știu ca ești prea tânăr. Vor mai fii și alți care vor cauta. Nu vei fi singur. Însă nimeni nu va știi despre ei. Sper că nu te-ai schimbat față de cel din ziua initierii?

O amintire ce-l făcea întotdeauna mândru. Un zâmbet renascu pe față. Un nou sentiment pulsa. Un sentiment ce avea nevoie de alimentare: dorința de reușită. Moralul creștea, iar asta alarma corpul. Simți cum un val de adrenalină îi inundă sângele.