Ielele

Norii incep sa se adune deasupra padurii. Ultimile raze puternice de lumina se pierd sub patura de nori, care lasa doar o lumina slaba sa treaca. O raza de soare care nu se vede, si el ascuns de aceasi patura de nori grosi. Cel care i-a adus pana aici, incepe a-si arata puterea. Un vant puternic strabate padurea. Coroanele copacilor incep sa se miste precum valurile unei ape agitate.

Dar tot ce se intampla, nu este accidental. O forta, o energie le-a adus pe toate la un loc si le coodoneaza. Poate ca… Numai ca nimic nu este sigur. Nu este natural ce incepe ACUM sa se intample. Este magic. Este mistic. Nimic normal, ori natural. Vantul incepe a bate in diferite directii, fara a forma vartejuri. Miscarile ample ale copacilor nu depind de vant. Sunt precum un dans al lor. Un basm ce prinde viata.

Un rege caruia ii apartine padurea, o traverseaza, impreuna cu alaiul de supusi si soldati. Se minuneaza de ceea ce vede si incerca sa inteleaga fenomenul care se petrece. Incerca sa inteleaga ce simte, ce fel de fiori ii strabate corpul incordat. Teama nu-i este, sau poate doar de necunoscut. Este ceva superior lui, si stie bine asta. Nu-I ramane decat sa se incumete si mai mult in acest mister. Nu putini din cei cel urmeaza sunt invadati de frica, insa curajul regelui lor le da puterea de a continua sa paseasca inainte.

De printe copaci apar cateva femei care danseaza liber in ritm cu miscarile anormale ale copacilor. Il privesc pe rege drept in ochi. Ii trimite un mesaj fara cuvinte.

―Sunt iele, striga un barbat infricosat din dreapta regelui.

―Femei nebune, striga altul.

―Ucidele! Repede, cat mai repede, implora unii.

Regele parca hipnotizat ridica mana in aer. Ordin clar, liniste si sa ramana pe loc. Ielele zambesc satisfcator, planul lor functioneaza. Se indeparteaza, prin aceleasi miscari de dans, in intunecimea paduri. Urmate de regele nerabdator sa afle si mai mult. Supusii raman pe loc cu speranta ca regele lor se va intoarce nevatamat.

In alt loc din padure, alti oameni sunt afectati de fenomen. Acestia insa sunt straini locului. Au venit aici sa-l cucereasca. Sa-l dobandeasca prin foc si sabie. In inimile multora se insamnteaza frica. Este posibil sa-si fi subestimat grav adversarul? Este oare raspunzator de ceea ce se intampla? Indoiala corupe curajul. Se vad nepunticios intr-o lupta superioara sabiei si scutului.

Ca si cei dintai, sunt vizitati de femeile ce danseaza pe ritmul naturii, ielele. Sunt speriati la vederea acestora. Cativa dintre soldati, chiar pleaca cu sabia ridicata spre a le ataca, fara a astepta vreo comanda. Insa pana a ajunge la ele, se prabusesc la pamant. Apoi nimeni nu se mai incumeta sa le atace, ci doar le privesc cum se apropie amenintator pentru necunoscutul lor. Comandantul iese din multime. Primeste si el un mesaj fara cuvinte, dar cu efect promitator. Acum se vede urmandu-le in adacimea paduri, lasandu-si trupele sa se descurce singure.

Intr-un loc nu foarte indepartat in padure, se mai afla inca un om. Singur, inconjurat de dansul copacilor. Un poet care nu incearca sa inteleaga ce se petrece, ci lasa inima sa vorbeasca in versurile ce curg fara oprire. Nu dupa mult timp, se opreste estenuat, isi simte incheietura maine cum il doare. Fusese in transa, nu simtise altceva decat fiecare cuvant asternut pe foaie.

Isi ridica privirea multumit de sine. Atunci observa cum cineva se aprope. Stia bine ce era femeia aceea care danseaza de una singura in padure. Nu-I putea vedea fata, ii era acoperita de o gluga care ii atarna peste ochii. Insa formele corpului, ii amintea de cineva. De persoana la care spera ca se va intoarce. Se aprope de el si ii cuprinde obrazul cu palma calda. Poetul ii ridica gluga in speranta de a descoperi pe acel cineva. Intradevar, intuitia nu-l inseala. O cunostea bine pe aceea femeie care acum era si ea intr-un fel de transa. Apoi se lasa sarutat de catre femeie. Insa aceasta, ca si surorile ei, se intoarce in ascunzisurile padurii, lansadu-se urmarita de poetul care acum tanjea nu numai dupa aceea fiinta, dar si dupa raspunsuri.

Urmarind dansul ielei, poetul ajunge intr-un luminis. Isi da seama imedeat de ce se petrece. Un foc imens aprins in mijloc. De jur imprejur locul fusese amenajat pentru ceva, ceva despre care poetul doar putea sa ghiceasca. Un fel de ritual. Voia raspunsuri, sau doar un indiciu despre motivul pentru care fusese adus. Pentru un moment spaima il cuprinsese, se gandise la un sacrificiu. Si-a alungat repede acest gand. Nu putea crede ca aceea femeie ii doarea moartea, sau cel putin ar fi in stare sa-l conduca spre ea.

Din ambele parti ale sale, apar iele care se opresc in fata focului si apoi se imprastie. Urmaritorii acestora ajung si ei la putin timp. Un rege si un condamndat. Nu par sa observa atmosfera, intr-un fel sau altul sunt hipnotizati. Se opresc unul in fata celuilalt. Fiecare il priveste pe celalalt fix in ochii.

Poetul tresare, ii cunoste pe cei doi barbati adusi si ei de catre iele. Acum incepe sa intelega rostul lui, incearca sa o caute pe femeia care la sarutat atat de infocat, insa este greu sa o descopere prin atatea altele doar dupa contururile corpului.

Cei doi par a comunica fara cuvinte. Privirile par a fi mai eficiente, la fel ca si mesajele ielelor.

Dupa o lunga asteptate a poetului, cei doi isi dau mana privind increzatori unul la celalt. Poetul stie prea bine cata putere poate avea acordul tocmai luat. Iar el era detinatorul a… Zambeste ironic, si ii priveste cand pe unul cand pe atul cu cotul ochiului, fara sa-si miste capul.

Atat dansul ielelor cand si miscarea coroanelor copacilor se schimba intr-un ritm mai alert. Ielele incep sa cante si sa danseze in jurul barbatilor carora li se permisese sa ia parte la ritual.