O foaie de hartie goala. Astepti cuvintele sa curga. Le-ai avut in
minte, le-ai simtit cum au curs cateva clipe prin tine vazut farmecul. Dar
odata, aceasta foaie pusa in fata, ai devenit gol. Cuvintele uitate... Incerci
sentimentul iar si iar, dar parca foaia de hartie te sperie. De ce ti-e frica?
Ce provoaca acest sentiment sters, abia de realizezi ca te influenteaza? Poate
un zid... sau o usa care se inchide, sau chiar un vechi prieten care te tine de
mana, oprindute sa...? Este ceva superior frici instictivale animalice, este
ceva mai complex, ceva ce subconstientul incearca sa te apare, acel adevar pe
care-l eziti sa-l cunosti... cine esti cu adevarat!
Si-ti aduci
aminte de acel sentiment cu care, uneori, te trezesti. Oricat ai incerca, nu
reusesti sa-i vezi sursa din vis. Parca nu te recunosti. Dar ai convingerea ca
asa ceva, nu ai mai simti cu ochii largi deschisi, dar ceva? Intuitia poate,
incearca sa-ti traduca. Suficient nu este, nici decum. Il simti, este atat de
binecuvantat, divin poate, Vrei mai mult. Si s-a adeverit, apare in plina zi,
visand, de aceasta data, in plina zi, mai lung, mai puternic. De parca esti
departe, intr-un loc indepartat, de cel cu trupu salaluiesti. Intr-o alta lume
sau poate intr-un viitor. O iluzie? Sa fie adevarat? Dar pare real, prea real.
Suficient detaliat, iar sentimentul... Poate este nebunie, dar uneori atat de
puternic, incat ai tendinta sa-ti infigi unghiile adang in piele, frangand-o sa
afli ce este dincolo, care ar putea fi sursa sufierintei din adancul pieptului.
Apoi ceva apare,
un latrat de caine, ceva sunad, o masina care trece, cineva cunoscut. Astfel
intr-un fior tacut, ce scutura corpul, te trezesti intr-o realitate, in cea din
intai clipa, necunoscuta. Ai visat cu ochii deschisi? Dar in vise, poti trai
atatea, cat altcandva in zile?
Insa trece,
aproape ai uitat. Dar se intampla din nou. Te lasi momit la fel de usor si
acelasi fior la sfarsit. Incepi sa intelegi ca asta iti aduce fericirea. Stii
prea bine, chiar sti ce trebuie sa faci. Astfel, cu cat te hotarasti sa mergi
pe drumul din vise, cu atat visele sunt
mai dese, CU cat muncesti mai mult, cu atat sperante puternice se nasc, dorinte
ce-ti acopera mintea. Incepi usor sa
uiti de lucrurile ce pana atunci, erau valorii ale propiei trairi. Acum te lasi
condus, vise apar si apar... devin un drog...
Intr-o zi ceva
apare, lucrurile se schimba, stranesc frica, la care ramasesem la inceput. Sa
fie realitatea, sau o iluzie? Numita realitate. Adevarul este ca acolo unde
salasuiesti trupu, si unde vrei sa parcugi drumu, acesta pare mai putin
posibil. Eziti! Renunti! Visele sunt tot mai rare, si da, chiar sunt un drog.
Ai intrat in sevraji. Nu visezi, dar un cosmar iti zugruma inima. Incerci sa
nu-i dai atentie, reusesti... atat de mandru de tinr. Abia apoi observi ca
nimic nu mai este la fel, nimic nu mai are farmec. Ramai doar tu cu tine.,
Luptandu-va intrevoi din motive superficiale. Nu m-ai poti suporta nimic. Iar
atunci cand cauti ceva placut, dai iar de vise. Incerci sa ignori, apoi sa nu
te gandesti la vremea cat ai reusit sa ignori. Inima iti este mai puternic
zugrumata, razboiul dintre voi are arme noi, ca ura, furia tacuta si durerea.
Sevrajul este la apogeu.
Desi nu este inevitabil. Poti lua orice decizie. Poti lupta contra sevrajului, toata viata. Sau poti lupta toata viata, pentru vise. Eu am ales visele. Foaia s-a umplut, am fost in delir timp indelungat, cat stiloul a alunecat pe foaia alba. Cuvintele au curs prin mine. Sevrajul a trecut. Ma simt iar fericit.
