Cu pasi siguri se
apropie de acel loc ascuns in salbaticia demonilor, loc in care odinioara
incepuse nasterea noului eu al razboinicului invatat in tainele magiei si ale
focului. Fugit si izgonit de traditi neprielnice. Amintiri cel infricoseaza si
pe acest razboinic trecut si rapunand tot ce-i statuse in cale.
Cu ani in urma
pasea spre acest loc in cautarea unui loc in care sa fie in siguranta,
nemaifiind in stare sa reziste printre bestiile pe care neam din neamul sau
lupta pentru siguranta satului. Fusese izgonit de familia sa pentru a proteja
reputatia stricta a neamului. Neacceptand un fierar al armelor magice in loc de
un razboinic cu sabia intr-o mana si scutul in cealalta.
In acest loc i
s-a spus ca magia este calea lui, nemeritand sa moara, desi familia acestuia
s-a simtit indreptatita sa detina onoarea unui fiu rapus pentru binele comun.
Tot din acest loc a plecat candva capabil sa reziste cu demnitate in
salbaticie. A fugit din calea lor, atunci cand moartea ii atingea umeri, a
luptat cand a fost cazul, fie si pana la moarte. A invins sau cunoscut magi de
la care a invatat tot ce astazi stie. Acum, dupa ce-a fost prin toate
meleagurile, revina ca si trimis al regelui, pentru a reduce salbaticia dincolo
de zidurile satului.
Intra in aceea
coliba saracacioasa. Pare parasita de mult timp, insa lucrurile sunt la locul
obisnuit ca si odinioara. Pe un raft, i-a ultima sticla de vin si se aseaza pe
scaunul odata al sau, unde bea cuprins de amintirile petrecute aici. Iar dorul creste
fata de acea vrajitoare batrana, desi mai puternica decat orice lucru magic din
imprejurimi.
―Atunci am
venit aici ca un las izgonit, astazi ma intorc ca cel mai cunoscut si temut
gardiat si mestesugar al regelui. Aici m-am nascut cu adevarat.
Se ridica apasat de amintiri si
regrete, din acel scaun subrezit. Prafuit de trecerea timpului lipsit de mana
omului. N-ar fi vrut sa se intoarca niciodata in aceste meleaguri. El cel de
atunci, nu-l suporta. Puterea de acum este similara slabiciuni de atunci. Insa
datoria il obliga. Astfel iese din coliba cu inima sugrumata de batai
neuniforme, de o teama de trecut.
Cu fiecare pas, privelistea
luptelor se destanuie prin cadrave, arme si mirosul dulce de sange. Poteca, nu
mai este vizibila. Plante, arbori si ogare inlocuite de un pamant negru tocit.
Insa nu este impresionat, stie ca venirea lui va aduce si mai multa distrugere
in cautarea unui razboi de supermatie mai tocit, intre oameni si bestii. Astfel
de lume este fagasul sau,
Satul se apropie, cu el si
zgomotele luptelor din zare. Urlete de imbarbatare si de moarte cantand o simfonie vie a morti, acopaniat de sunetele
reci ale metalului lovit. Lupta se apropie.. Este din nou timpul sa uite ca
este om si sa devina un spirit scaldat in trainele focului.
Pentru un moment ezita,
privelistea zidului satalui care sta sa cada ii taie rasuflarea. O parte din
el, demult ascunsa, striga „foc”, astfel mainile se ridica la stanga si la
dreapta trezind un foc magic insetat de distrugere. Foc care este precum un
bici in mana sa, ce-i urmeaza dorintele fara ezitare. Foc ce arde creaturile,
murind pana a ajunge la el. Foc ce-l protejeaza de inamici imaturi.
Rand pe rand, sateni pierduti
intre flacari, multumesc cerului pentru venirea razboinicului ce poarta
insemnul regelui. Privind cu recunostinta si teama vrajitorul care este de
partea lor. SI cu atat mai mult neintelegand cu un om de astfel de puetere
demonica este de partea lor.
Vrajitorul,
fara sa-si schimbe mersul calm, taie in doua campul de lupta, lasand in urma
doar foc si sateni ingenuchiati, intrand astfel in sat. Oprindu-se doar la
piatra care inca incearca sa potrejee zidurile...
Fara nici o miscare, face ca
piatra sa izbuneasca in flacari, la fel si zidurile. Unde de foc rasar din
ziduri, omorand toate creaturile. Astfel, pentru un moment, vrajitorul simti o
oarecare epuizare. Dar nu are de sa-si faca griji. Treaba s-a incheiat, si
chiar repede. Aceste meleaguri nu sunt periculoase, pe langa cele pe care le
are sub aripa.
Flacarile isi pierd forta
magica, astfel sateni incep sa se intoarca in sat, in aceea piata, sa admire
acest salvator. Printre acestia, vrajitorul isi recunoaste tatal si razboinicul
familiei. Insa acesta nu vede decat inferioritate, luptatori slabi, demn d
emila. Obligat de datorie isi da coiful jos, astfel fata devine in totalitate
vizibila.
―Nu se poate, TU ai murit, se
aude o voce epuizata si terifiata din mijlocul multimii.
―Intradevar, am murit ca si fiu
al sabiei. Am renascut ca si vrajitor al focului. Aici nu mi s-a permis sa
slujesc magia, n-ai vrut sa fiu un mestesugar al armelor. Astazi sunt atat
razboinic cat si mestesugar al regelui.
―Fiule...
―Fiecare trebuie sa ne urmarim
propia cale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu