Luminisul

Atatea zile umblate prin padurea asta amarat. Mi se facuse dor de tine cerule. De frumusetea profunzimi tale. Nu o data as fi vrut sa am aripi precum pasarile tale, si astfel sa-ti cunosc profunzimea. Cateodata chiar ajung sa-ti invidiez fiintele care ajung sa-ti cunoasca secretele de dupa nori. Eu insa sunt legat aici, de pamant. Eu si toti confratii mei. Nu ma intelege gresit. Simt numai recunostinta si indatorire fata de ea, natura. Acest pamant iubitor care isi manifesta iubirea fata de orice vietuitoare care traieste pe acoperamantul sau. Insa eu tintesc sus, la tine. Doresc sa-ti descopar secretele, invatatura. Stiu prea bine ca daca sunt prea vrednic de aceste lucruri pe care le oferi doar unora dintre confratii mei, voi primi chemarea ta. Asa ca nu fac decat sa astept.
Am auzit de la confrate de-al meu ca trebuie sa descopar singur o parte dintre invataturi, ascunse aici, in iubirea naturi. Astfel am preferat sa-mi las avutul si celelalte indatoriri si sa plec intr-un perelinaj al cautari. Zile la randul am simtit puterea iubiri sorei tale. Mi-a oferit cele necesare supravietuiri si adapost in noptile figuroase. Nu voi uita niciodata acest ajutor, precum nu voi uita nici ajutorul pe care mi-l vei oferi.
Ma intreb alarmat. Ce astept de la mine. Pentru ca asta nu inteleg. Am calatorit atat sub bogatia fiecaruia dintre arbori padurii, fara sa-ti vad dulcele albastru, ziua si aromatul negru strapuns de atatea lumini, nopatea. Uneori chiar saptamani, privirea lor imi era imposibila.
Acum am ajuns la acest luminis. Ma intreb toate aceste lucrui. te privesc atent. Poate imi vei arat un semn. Poate te vei indura. Nu-ti cer decat acest ajutor. Insa vad ca domnia ta nu se indura in nici un chip. Ceea ce imi aduce aminte de framantarea pe care am indurat-o aseara. Si daca ar fi adevarat, toate zilele de care iti vorbeam au fost in zadar. Seara trecuta ma gandeam la vorbele batranului care m-a trimis in aceasta padure jalnica. M-a trimis cu un scop. Iar eu tocmai asta nu am facut. De intors, asa cum am plecat, nu pot. Rusinea pe care ar trebui sa o indur fata de confratii mei ar fi prea mare. Daca te-ai indura...
De acum voi merge incet. Voi fi atent la frunzele copacilor, la pasarile tale, la animale pe care le zaresc in cale, la bataia vantului domol. Poate oricare dintre acestea se va indura sa-mi raspunda. Sper sa fie mai milostivi.
Batranul mi-a dat o invatatura pe care nu am respectat-o, spre rusinea mea. Cand i-am istorisit ceea ce vreau sa fac, si-a asezat mana pe umarul meu, iar privirea milostiva ma atintise. Ma intrebat:"De ce vrei toate astea?". Spre rusinea mea, am tacut. Astfel ca aceasta calatorie avea si un al doilea scop. Fata de care am fost indiferent. Gasirea unui raspuns. Acum trebuie sa plec, cerule. Ne vom revedea la urmatorul luminis.
Ramai cu bine!